Skip to content

Cart

Your cart is empty

Regulament Mega Giveaway - Trei ani cu Nuoderm

REGULAMENTUL GIVEAWAY-ULUI “3 ANI CU NUO” (loterie publicitară) organizat de societatea NUODERM S.R.L. în perioada 09 septembrie 2025 - 31 octombrie 2025


Art. 1. ORGANIZATORUL GIVEAWAY-ULUI:

Loteria publicitara GIVEAWAY “3 ANI CU NUO” (“GIVEAWAY-UL”), este organizata de catre societatea NUODERM S.R.L., persoana juridica de drept privat și naționalitate română, cu sediul social în municipiul București, Șos.București-Ploiești, nr.15, Etaj 4, birou 11, Sector 1, București, avand număr de ordine în Registrul Comerțului J2022006814403, cod unic de înregistrare 45941770 din data de 11 aprilie 2022, și identificator unic la nivel european (EUID): ROONRC J2022006814403, denumită în cele ce urmează Organizatorul, adresa de e-mail: contact@nuoderm.ro, tel: 0784193363.

Loteria publicitară GIVEAWAY “3 ANI CU NUO” se derulează conform prevederilor prezentului regulament (“Regulamentul”), care este obligatoriu pentru toți participanții. Regulamentul este public și disponibil în mod gratuit pe site-ul www.nuoderm.ro.

Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica sau completa Regulamentul, urmand ca respectivele modificări sau completări sa fie aduse la cunostiinta publicului prin intermediul site-ului www.nuoderm.ro.  

Clienții Organizatorului vor afla de organizarea GIVEAWAY-ULUI de pe site-ul www.nuoderm.ro, de pe paginile de social media, de la angajații Organizatorului sau din alte canale de comunicare.

ART. 2. LOCUL, DURATA SI MECANISMUL DESFĂȘURĂRII GIVEAWAY-ULUI:

Loteria publicitară GIVEAWAY “3 ANI CU NUO” se va desfășura începând cu data de 09 septembrie 2025, ora 00:00 și se va încheia la data de 31 octombrie 2025, la ora 23:59 (“Perioada GIVEAWAY-ULUI”) si presupune includerea automată a tuturor clientilor care au efectuat o comanda de produse pe site-ul www.nuoderm.ro, in Perioada GIVEAWAY-ULUI, de o valoare de minim 199,99 lei (unasutănouăzezișinouă lei și nouăzecișinouă de bani) / comanda (valoare fără costuri de transport, dacă sunt aplicabile) și care pana la data extragerii, respectiv data de 20 noiembrie 2025 a fost integral achitata și nereturnata Organizatorului. Totuși, în cazul în care clientul a efectuat o comanda valoric mai mare și a returnat doar o parte din produse, astfel incat valoarea produselor nereturnate pana la data de 20 noiembrie 2025 este de minim 199,99 lei (valoare fără costuri de transport, dacă sunt aplicabile), clientul își pastreaza dreptul de participare la GIVEAWAY raportat la respectiva comanda. Participa la GIVEAWAY si comenzile care au fost plasate online pe site-ul www.nuoderm.ro, în Perioada GIVEAWAY-ULUI, chiar daca au fost achitate ulterior, pana la data extragerii 20 noiembrie 2025, sub condiția sa nu fi fost returnate produsele  pana la data extragerii 20 noiembrie 2025.  

Fiecare client este înscris la GIVEAWAY cu ocazia fiecărei comenzi, plasate în Perioada GIVEAWAY-ULUI, de o valoare de minim 199,99 lei (unasutănouăzezișinouă lei și nouăzecișinouă de bani) / comanda (valoare fără costuri de transport, dacă sunt aplicabile) si care a fost integral achitata și nereturnata Organizatorului pana la data extragerii 20 noiembrie 2025, prin urmare, un client are dreptul la mai multe înscrieri la GIVEAWAY, raportat la numărul de comenzi pe care le-a efectuat în Perioada GIVEAWAY-ULUI  si care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Regulament. 

ART. 3. CONDITII DE PARTICIPARE:

GIVEAWAY-ul este accesibil tuturor persoanelor fizice cu varsta de 18 ani implinita, indiferent de nationalitate, domiciliu, rasa, sex sau religie, rezidente in Romania, care respecta si indeplinesc conditiile prezentului Regulament. Nu pot participa la GIVEAWAY angajati ai Organizatorului, si nici rudele de gradul I si II ale acestora.

Dreptul de participare apartine exclusiv clientului care indeplineste conditiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la GIVEAWAY este anulat automat si clientul este descalificat in situatia in care o persoana nu indeplineste oricare din conditiile prevazute in prezentul Regulament (inclusiv, dar fara a se limita la cazul in care returneaza produsele comandate pana la data extragerii 20 noiembrie 2025) sau daca furnizeaza informatii false, gresite sau necorespunzatoare in completarea datelor personale. Participantii raspund de corectitudinea datelor oferite Organizatorului, iar acestea vor fi utilizate atat la prelucrarea comenzii, cat si la informarea participanților asupra premiilor castigate si vor fi necesare pentru validarea castigatorilor si acordarea premiilor. Prin plasarea unor comenzi care indeplinesc conditiile de a participarea la GIVEAWAY clientii isi dau in mod expres acordul cu privire la publicarea si aducerea la cunoștința publicului a numelor lor in cazul in care sunt declarați câștigători ai premiilor. 

Prin participarea la GIVEAWAY clientul accepta in mod liber si integral prevederilor prezentului Regulament.

ART. 4. PREMIILE GIVEAWAY-ULUI:

În cadrul GIVEAWAY-ULUI vor fi acordate următoarele premii:

  • Premiul 1 – 3 (trei) autoturisme marca HYUNDAI - i20 NEW i20 5DR 1.2 in valoare de 79.477,53 lei fiecare, inclusiv TVA (Total=238.432,59 lei, inclusiv TVA);

  • Premiul 2 – 300 (treisute) Seturi de makeup compuse fiecare din următoarele 8 produse:

    • Flawless Sculpt Bronzer – Medium

    • Radiance Veil Highlighter – Pink Luminescence

    • Everlast High Coverage Concealer – Medium

    • Comfy Matte Lip Cream – Toasted Toffee

    • Eyeshadow Palette – Pink Whisper

    • 24H Wear Transfer Proof Liner – Black

    • Longwear Matte Lip Definer – Rich Espresso

    • 24H Wear Definition Ink Eyeliner

      Valoarea fiecarui Set de makeup (compus din cele 8 produse) este in suma de 989.92 lei fiecare, inclusiv TVA (Total = 296.976,00 lei, inclusiv TVA) – calculate pe baza pretului de lista al produselor valabil la data autentificarii Regulamentului.

Valoarea totala a premiilor este 535.408,59 lei, inclusiv TVA.

Organizatorul va calcula si vira în conformitate cu prevederile Titlului IV, capitolul VIII, din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completarile ulterioare, impozitul aferent venitului din premii, în măsura în care premiul acordat unui singur câștigător depășește plafonul stabilit prin lege ca fiind impozabil (600 de lei, valoarea cu TVA inclus).

Organizatorul se obliga la plata  impozitului datorat conform Titlului IV, capitolul VIII, din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, si  îl va înregistra pe cheltuielile societății, ca si cheltuiala nedeductibila.

Castigatorii premiilor oferite in cadrul acestei loterii publicitare GIVEAWAY nu au posibilitatea de a primi contravaloarea in bani a premiului sau schimbarea acestuia cu alte bunuri.

ART. 5. DESEMNAREA CASTIGATORULUI:

Vor fi desemnati:

  • trei câștigători pentru premiul 1 (care vor castiga fiecare o masina HYUNDAI - i20 NEW i20 5DR 1.2)

  • treisute castigatori pentru premiul 2 (care vor castiga fiecare un Set de makeup (format din 8 produse)).

Extragerea va avea loc la data de 20 noiembrie 2025, si va fi transmisă live prin intermediul website-ul www.nuoderm.ro și pe contul de Instagram oficial @nuoderm.ro.

Organizatorul își rezervă dreptul de a nu transmite live evenimentul în cazul în care apar probleme tehnice de conectare la platforma de streaming. În acest caz, extragerea va fi înregistrată și ulterior publicată pe website-ul www.nuoderm.ro și pe contul de Instagram oficial @nuoderm.ro, împreună cu lista câștigătorilor. Câștigătorii premiilor vor fi trași la sorți prin intermediul platformei AppSorteos, unde va fi încărcată lista comenzilor care au îndeplinit condițiile de participare (identificate prin număr de comandă). Platforma va alege în mod aleatoriu și automat numerele de comandă câștigătoare pentru toate cele 303 de premii, cu menționarea tipului de premiu în dreptul numărului castigator extras. După extragere reprezentanții Nuoderm vor identifica numele clienților câștigători prin raportare la clienții care au efectuat comenzile trase la sorți și va publicată lista câștigătorilor (nume, prenume și număr de comanda) pe website-ul www.nuoderm.ro și pe contul de Instagram oficial @nuoderm.ro.

Pentru a fi validat drept câștigător, clientul trebuie să îndeplinească toate cerințele giveawayului, iar în cazul în care ulterior extragerii și anunțării câștigătorilor se dovedește faptul că respectivul client nu îndeplinește cerințele GIVEAWAY-ului, va pierde statutul și beneficiul de câștigător și Organizatorul va reface extragerea pentru respectivul premiu.

Identitatea tuturor castigatorilor (atat pentru premiul 1, cât si pentru premiul 2) va fi afișată pe site-ul www.nuoderm.ro.

Pentru a fi validat ca si castigator clientul trebuie sa indeplineasca toate cerințele GIVEAWAY-ULUI, iar în cazul în care ulterior extragerii si anuntarii castigatorilor se dovedește faptul ca respectivul client nu îndeplinește cerințele GIVEAWAY-ULUI va pierde statutul si beneficiul de castigator si Organizatorul va reface extragerea pentru respectivul premiu.

ART. 6. INFORMAREA CASTIGATORULUI SI PREDAREA PREMIULUI:

După tragerea la sorți, castigatorii vor fi anuntati pe e-mail si telefonic, prin intermediul datelor de contact furnizate Organizatorului cu ocazia plasării comenzii,  si vor fi afișați pe site-ul www.nuoderm.ro. Prin participarea la tombola, participantii sunt de acord ca, în cazul în care vor castiga un premiu în cadrul GIVEAWAY-ULUI, identitatea castigatorului si castigurile acordate să fie făcute publice și folosite în scopuri publicitare, fără alte obligații sau plăți din partea Organizatorului.

Pentru primirea premiului, castigatorul trebuie sa confirme ca accepta premiul si sa trimita Organizatorului o copie dupa cartea de identitate. În cazul în care castigatorul nu trimite in termen de 5 zile informațiile solicitate de Organizator pentru predarea premiului sau dacă a furnizat date incomplete, greșite sau false, ori daca se dovedeste ca nu indeplineste conditiile GIVEAWAY-ULUI, premiul se va acorda altui participant, printr-o noua tragere la sorți.

Predarea premiilor se va efectua după cum urmează:

  • autoturismele se vor prelua de către castigatori in perioada 27 noiembrie 2025 - 5 decembrie 2025 de la următoarea adresa: Str. Parcului, nr.55-57 Sector 1, 014104, Bucuresti, după semnarea documentelor și efectuarea formalitatilor necesare in vederea transferului si transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele castigatorului la autoritățile competente (inclusiv înregistrarea autoturismului la Direcția Taxe si Impozite Locale competenta pe numele castigatorului). In cazul in care castigatorul nu se poate prezenta personal, va putea imputernici o alta persoana pentru ridicarea autoturismului, printr-o procura speciala in forma notariala. Persoana care ridica efectiv autoturismul trebuie sa dețină un permis de conducere valabil.

  • celelalte premii vor fi transmise castigatorilor de către Organizator la adresele indicate de aceștia cu ocazia plasării comenzii castigatoare, prin curier rapid, in perioada 27 noiembrie 2025 – 5 decembrie 2025, urmand a ajunge la castigatori in functie durata necesara firmei de curierat pentru a efectua livrarea. Organizatorul va suporta costurile de curierat si premiile vor fi livrate doar pe teritoriul României.

În cazul refuzului unui castigator de a beneficia de premiu, al neridicarii premiului in termenul indicat sau in cazul imposibilitatii validarii câștigătorului conform prezentului Regulament, castigatorul va pierde dreptul de atribuire a premiului, iar Organizatorul va organiza o alta extragere.

ART. 7. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL:

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD) NUODERM S.R.L. (cu datele de identificare de mai sus), in calitate de operator, va prelucra datele cu caracter personal ale participantilor la loterie cu respectarea prevederilor legale si in conformitate cu prevederile de mai jos. Prin participarea la loterie, participantii isi exprima acordul pentru ca societatea NUODERM S.R.L. sa prelucreze datele cu caracter personal furnizate Organizatorului.

Categorii de date - Datele cu caracter personal prelucrate de Organizator sunt datele furnizate in mod direct de către participanti referitoare la nume si prenume, adresa de livrare, adresa de e-mail si telefon, iar cazul castigatorilor eventualele date personale suplimentare necesare potrivit legii in vederea transferului dreptului de proprietate asupra premiului (ex: CNP, semnătura etc.a).

Aceste date sunt necesare in vederea participării la tombola, atribuirii premiilor si respectării legislației fiscal-contabile.

Datele cu caracter personal vor fi prelucrare in următoarele scopuri: desfășurarea GIVEAWAY-ULUI, acordarea premiilor, anunțării publice a castigatorilor, soluționarea cererilor si reclamatiilor, transferul dreptului de proprietate asupra premiilor, indeplinire obligatiilor legale si contabile, marketing.

Pentru aceste scopuri, prelucrarea datelor cu caracter personal se face in baza următoarelor temeiuri:

  • consimtamantul participantilor exprimat prin participarea la GIVEAWAY (loteria publicitară);

  • obligații legale pe care Organizatorul le are conform legislației comerciale, fiscal-contabile, de păstrare a evidentei etc.;

  • interesele legitime ale Organizatorului constand in dezvoltarea activității sale, de a analiza si urmări operațiunile de vânzare a produselor sale, de marketing în legătură cu activitatea societății.

Datele cu caracter personal vor fi stocate pe durata pe durata desfășurării GIVEAWAY-ULUI si acordarii premiilor, precum si ulterior pe perioade de timp determinate conform legislațiilor aplicabile in materie fiscală si de arhivare.

Datele vor putea fi dezvaluite catre:

  • angajatii Organizatorului;

  • partenerii contractuali ai Organizatorului care furnizeaza servicii catre Organizator pentru desfasurarea activitatii si a GIVEAWAY-ULUI, printre altele, serviciile de promovare si marketing, servicii fiscale si de contabilitate, serviciile de intretinere a sistemelor informatice, servicii juridice, servicii de curierat etc.;

  • autoritatile publice in cazul in care vor exista solicitari formulate in limita competentelor acestor autoritati sau o cerinta legala in acest sens (inclusiv dar fara a se limita la .R.P.C.I.V., Directia Taxe si Impozite Locale competenta etc.);

  • alte entitati care pot asigura respectarea drepturilor Organizatorului (ex: avocati, notari, traducatori etc.);

  • publicului larg, in ceea ce priveste numele si prenumele castigatorilor.

Datele cu caracter personal ale participantilor la tombola nu vor fi transferate in afara U.E.

Nefurnizarea datelor cu caracter personal va determina imposibilitatea de a participa la GIVEAWAY.

Fiecare participant la tombola este informat asupra faptului ca are dreptul a solicita Organizatorului, in conformitate cu legislatia aplicabila, in ceea ce priveste datele cu caracter personal referitoare la persoana sa, accesul la acestea, rectificarea sau stergerea acestora sau restrictionarea prelucrarii, dreptul de a se opune prelucrarii, precum si dreptul la portabilitatea datelor si de a nu fi obiectul unei decizii individuale automatizate.

Pentru exercitarea acestor drepturi, clientul poate adresa Organizatorului o cerere scrisa, datata si semnata la urmatoarea adresa de e-mail: contact@nuoderm.ro.

De asemenea, participantul are dreptul de a depune o plangere in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter personal din Romania in cazul in care considera ca nu i-au fost respectate drepturile cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Art. 8. TAXE SI IMPOZITE:

Impozitele cu retinere la sursa aferente premiilor vor fi suportate, in totalitate, de Organizator.

Castigatorul autoturismului, in calitate de nou proprietar, va achita eventualele taxe aferente transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele sau la autoritatile competente (D.R.P.C.I.V., Directia Taxe si Impozite Locale competenta etc.).

Art. 9. RASPUNDEREA ORGANIZATORULUI:

Organizatorul nu va fi raspunzator pentru prejudiciile suferite de catre castigatori, indiferent de natura acestor prejudicii, din momentul predarii premiilor catre castigatori, si in legatura cu utilizarea premiilor de catre castigatori.

Imposibilitatea castigatorilor de a intra in posesia premiilor din cadrul acestui GIVEAWAY exonereaza Organizatorul de orice raspundere.

Art. 10. OBLIGATIILE CASTIGATORILOR

Orice obligatii ale castigatorilor aferente utilizarii premiilor castigate se afla exclusiv in sarcina castigatorilor. Castigatorul autoturismului va avea obligatia de a semna toate documentele necesare in vederea predarii si transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului catre castigator si semnarea documentelor si efectuarea formalitatilor necesare in vederea transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele castigatorului la autoritatile competente, precum si a respecta toate obligatiile in calitate de proprietar al unui autoturism (ex: incheierea unei polite de raspundere RCA etc.).

Prin acceptarea inscrierii in tombola si ridicarea premiilor, castigatorii isi manifesta acordul sa participe la toate activitatile promotionale organizate de catre Organizator, legate de aceast GIVEAWAY.

Art. 11. LITIGII:

In cazul unor litigii aparute intre Organizator si participantii la GIVEAWAY, acestea vor fi solutionate pe cale amiabila. Daca nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, partile implicate in litigiu vor inainta litigiul spre solutionare instantelor romane competente de la sediul Organizatorului.

Art.12. DISPOZITII FINALE:

Prezentul GIVEAWAY reprezinta o loterie publicitara desfasurata de Organizator in acord cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 99/2000, privind comercializarea produselor si serviciilor pe piata, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si are un scop publicitar, urmarind promovarea produselor Organizatorului si fidelizarea clientilor. Prevederile prezentului Regulament se completeaza cu dispozitiile legislatiei in vigoare aplicabile si cu termenii si conditiile furnizorilor premiilor.